Bilanț de Lichidare – Întocmire și Certificare
Online în toate județele
Completăm Toate Documentele
Discută cu un consultant Dianex.
Vă vom contacta cât mai curând posibil pentru a discuta în detaliu cerințele dvs. privind bilanțul de lichidare. Luăm decizii împreună pentru a vă ajuta să faceți alegerea potrivită.
Bilanț de Lichidare
Despre Bilanțul de Lichidare
Acesta este reprezentat de situaţiile financiare întocmite după terminarea lichidării conform art. 263 din Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum este precizat în formularul S1039 „Situaţiile financiare anuale întocmite cu ocazia efectuării operaţiunilor de fuziune, divizare, transformare sau lichidare a entităţii”.
Bilanțul de lichidare trebuie întocmit cu data ultimei zile calendaristice din luna anterioară depunerii dosarului de radiere la ONRC (etapa 2). Pe bilanț se va preciza în mod clar numele și prenumele persoanei care semnează bilanțul din partea firmei de contabilitate.
Pe prima pagină a bilanțului, administratorul trebuie să scrie de mână: „Firma nu are datorii la terți și la bugetul de stat”.
Etape în Întocmirea Bilanțului de Lichidare
a) Inventarierea și evaluarea elementelor de activ și de pasiv ale societăților comerciale care urmează să se lichideze.
b) Valorificarea elementelor de activ (vânzarea imobilizărilor și a stocurilor, încasarea creanțelor, a investițiilor financiare pe termen scurt etc.).
c) Achitarea datoriilor societății comerciale către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, precum și a celorlalte obligații sociale către alte fonduri, salariați și alți terți.
d) Stabilirea rezultatului lichidării (profit sau pierdere).
e) Calcularea, reținerea și virarea impozitului pe profit/venit și a impozitului pe dividende în urma acțiunii de dizolvare/lichidare.
f) Efectuarea partajului capitalului propriu (activului net) al societății comerciale, rezultat din lichidarea societății comerciale, în funcție de:
- prevederile statutului și/sau ale contractului de societate;
- hotărârea adunării generale a acționarilor/asociaților, consemnată în registrul ședințelor adunării generale;
- cota de participare la capitalul social.
Bilanț (situațiiile financiare) anual, semestrial și interimar
Despre Bilanțul Anual
Bilantul anual (situațiile financiare anuale) au termen pentru depunere de 150 de zile de la închiderea exercitiului financiar (31 Decembrie) și se depune de către :
- societățile comerciale,
- societățile/companiile naționale,
- regiile autonome,
- institutele naționale de cercetare-dezvoltare,
- persoanele juridice străine care au locul de exercitare a conducerii efective în România,
- subunităţile fără personalitate juridică din România care aparţin unor persoane juridice cu sediul în străinătate, cu excepţia subunităţilor deschise în România de societăţi rezidente în state aparţinând Spațiului Economic European.
Despre Bilanțul Semestrial
Bilanțul semestrial (Raportarea contabilă semestrială) se depune de toate entitățile care depășesc cifra de afaceri de 1.000.000 euro, indiferent de forma de organizare și proprietate. De asemenea, aceasta se aplică subunităților deschise în România de societăți rezidente în state ale Spațiului Economic European și sediilor permanente din România ale persoanelor juridice cu sediul în străinătate, indiferent de exercițiul financiar ales, conform legislației în vigoare.
Cifra de afaceri se calculează utilizand cursul de schimb valutar comunicat de Banca Nationala a Romaniei, valabil la data incheierii exercitiului financiar precedent, respectiv 31 Decembrie an precedent.
Termenul pentru depunerea raportărilor semestriale se aprobă anual de Ministerul Finanțelor, de regulă pentru jumătatea lunii august.
Despre Bilanțul Interimar
Bilantul interimar (situatiile financiare interimare) se depun de catre firmele care opteaza pentru repartizarea trimestrială de dividende.
Etape în Întocmirea Bilanțului anual / semestrial / interimar
a) Inventarierea și evaluarea elementelor de activ și de pasiv ale societății comerciale
b) Constituirea de provizioane și/sau rezerve (dacă este cazul )